O Europă sub asediul propriei istorii
Uniunea Europeană pare să fi fost prinsă într-un vârtej al propriei istorii, navigând pe ape tulburi spre o epocă Hamiltoniană fără precedent. Spectrul unei federalizări forțate de contextul internațional și presiunile financiare își face loc tot mai accentuat în peisajul politic european. De la Paris la Berlin, fronturile se aliniază în spatele unor planuri colosale de îndatorare comună, iar zgomotul trecutului rezonând din anii 1790 devine, în mod ciudat, relevant din nou.
Sub presiunea constantă a Statelor Unite de a prelua controlul asupra propriei securități regionale și de a susține Ucraina împotriva Rusiei, liderii UE sunt împinși spre măsuri decisive. Într-un limbaj fără precedent, Ursula von der Leyen vorbește despre o „eră a reînarmării”. Să fie acesta momentul critic în care europenii renunță la idealurile de sobrietate fiscală și adoptă strategii agresive de integrare militară și financiară?
Un calcul strategic care schimbă jocul
Germania, motorul atât financiar, cât și simbolic al responsabilității fiscale europene, aduce surpriza anului cu o întoarcere spectaculoasă de 180 de grade. Sub conducerea unui nou val de politicieni pragmatici, Berlinul renunță la vechiul său tabu al datoriei, un bastion al dogmei economice postbellice. Friedrich Merz, figura care întruchipează această ruptură, declamă că „whatever it takes” trebuie să devină noul refren al apărării comune europene.
Iar acest „whatever it takes” nu este doar o promisiune, ci o realitate. Un plan de emitere a obligațiunilor comune pentru a strânge 150 de miliarde de euro se află deja pe masa liderilor UE. Într-o mișcare ce amintește de consolidarea financiară din Statele Unite sub Alexander Hamilton, Europa pare pregătită – sau poate doar forțată – să urmeze o cale similară de consolidare federală.
De la pandemie la război – continuitatea schimbării
Dacă pandemia de Covid-19 a acționat ca un test de rezistență al solidarității europene, războiul din Ucraina funcționează ca un catalizator pentru reorientarea strategică a Uniunii. Nu mai este timp de analize fără sfârșit sau dispute sterile: armele costă, iar securitatea are un preț. Din acest punct de vedere, apelul Comisiei Europene la emiterea masivă de datorii pentru reînarmare nu este doar oportun, ci inevitabil.
Însă implicațiile depășesc cu mult sfera militară. Încercările blocului de a relaxa regulile fiscale pentru a finanța proiectele de apărare comună deschid ușa unei transformări cu bătaie lungă în viitor: puteri fiscale directe la nivel european. Într-un scenariu pe care unii l-ar considera alarmant, Europa ar putea fi pe punctul de a deveni un actor economic suveran, cu capacitate reală de impozitare și emitere de obligațiuni suverane.
O uniune mai strânsă sau o criză profundă?
Integrarea financiară și militară nu vine fără riscuri. Țările mai sceptice, precum Ungaria lui Viktor Orbán, vor privi cu suspiciune orice mișcare care promite să redistribuie puterea de la capitale la Bruxelles. În același timp, piețele financiare așteaptă cu nerăbdare să vadă dacă liderii europeni vor putea să evite capcanele dezacordurilor istorice și să capitalizeze asupra acestei crize pentru a construi o uniune chiar mai strânsă.
Aceasta este dilema fundamentală: cât de departe sunt pregătiți să meargă europenii pentru a se apăra, atât pe câmpurile de luptă, cât și în planul politic? Puțini au îndrăzneala să răspundă. Dar un lucru este cert – trecutul nu oferă refugiu, iar viitorul pare mai incert ca niciodată.
Sursa: www.politico.eu/article/europe-russia-donald-trump-vladimir-putin-war-and-joint-bonds-united-europe/