Italia, prinsă în menghina NATO și a austerității economice
La Roma, prioritatea de moment pare să fie jonglarea cu cifrele, mai degrabă decât creșterea reală a bugetului pentru apărare. Guvernul italian flutură cu nonșalanță promisiunea unor cheltuieli de apărare echivalente cu 2% din PIB, toate sub umbrela unei strategii de „reclasificare” a altor cheltuieli. Oricine ar putea crede că tăvălugul birocratic de la Bruxelles și NATO va înghiți această iluzie contabilă fără să clipească. Dar oare chiar aşa stau lucrurile?
Europa de Est versus micile „inginerii” ale Romei
Oficialii italieni, parcă ieșiți dintr-o școală de magie bugetară, propun să includă cheltuielile cu poliția financiară și Garda de Coastă în contul bugetului pentru apărare. Este o mutare disperată din partea unei țări care încă bâjbâie sub povara austerității impuse de pandemie. Totul pentru a evita tăierea fondurilor din alte domenii critice, precum sănătatea, care se prăbușește lent sub presiunea datoriilor publice.
Cele două fețe ale ambiției politice
Premierul Giorgia Meloni se vrea un pionier al relațiilor transatlantice, încercând să-i facă ochi dulci fostului președinte american Donald Trump, cu promisiuni de sprijin financiar pentru apărare. În paralel, în fața concetățenilor săi, ea păstrează tăcerea asupra posibilelor tăieri în alte arii vitale sau despre viitoarele lupte birocratice cu Bruxelles-ul. Mesajul este clar: mai puține taxe pe importuri și mai multe arme, dar la ce cost?
NATO insistă, Washingtonul amenință
Cerințele NATO, care își dorește ca statele membre să aloce până la 5% din PIB pentru apărare, apasă ca o ghilotină asupra guvernului italian. În acest context, oficialii italieni par să mizeze pe faptul că pot jongla suficient de bine prin conturile publice încât să evite o reacție dură atât din partea NATO, cât și a Comisiei Europene. Dar cât de mult mai poate fi susținută această farsă?
Austeritate ascunsă sub masca securității
Forța reală a acestei politici de fațadă vine cu prețul fragilizării altor sectoare esențiale. Sistemul sanitar italian, oricum pe marginea prăpastiei, se pare că este sacrificialul perfect pe altarul creșterii cheltuielilor militare. Deși Italia s-ar putea lăuda cu atingerea pragului de 2%, realitatea de pe teren ar putea fi cu totul alta: un stat cu infrastructuri slăbite și servicii esențiale ignorate.
A merge înainte cu „creativitate” sau a privi adevărul în față?
În timp ce numărătoarea inversă pentru summitul NATO din iunie se apropie, presiunea politică se intensifică. Dacă inițial se așteaptă să atingă formal pragul impus, Italia ar putea fi forțată ulterior să cheltuiască mai mult pentru mentenanța infrastructurii de apărare. Este însă paradoxal că Roma speră — în mod naiv sau ironic? — ca aceste trucuri fiscale să reziste în fața unui scrutin sever al NATO și UE.
Finalul jocului: într-o cursă fără câștigători
Italia rămâne blocată între ciocanul cerințelor internaționale și nicovala unei economii slăbite. Într-o lume unde aparențele contează mai mult decât realizările concrete, rămâne de văzut cât de departe vor merge aceste eforturi de „cosmetizare” bugetară. Nimeni nu scapă neșifonat dintr-un astfel de joc, iar prețul final îl vor plăti, ca întotdeauna, cetățenii de rând.
Sursa: www.politico.eu/article/italy-harbors-private-doubts-over-hitting-2-percent-nato-limit/