ONU a adoptat o rezoluție prin care traficul de sclavi africani este considerat „cea mai gravă crimă împotriva umanității”. România s-a abținut.
Pe 25 martie 2026, Adunarea Generală a ONU a votat o rezoluție semnificativă ce poziționează traficul de sclavi africani drept „cea mai gravă crimă împotriva umanității”, o acțiune care standardizează în mod oficial recunoașterea atrocităților istorice și necesitatea de reparare a acestora. Acest vot a fost un moment crucial, în care 123 de țări au susținut rezoluția, în timp ce doar 3 au votat împotrivă, iar 52 s-au abținut, inclusiv România.
În rândul națiunilor care s-au opus, se numără Argentina, Israel și Statele Unite ale Americii, fiecare invocând motive specifice legate de politicile interne și de recunoașterea responsabilităților istorice. Regatul Unit, împreună cu toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, a optat pentru o abținere, evidențiind rezerve în privința aplicării acestei rezoluții în mod direct.
Un aspect notabil al acestei decizii este că, deși rezoluția nu impune obligații legale specifice, ea întruchipează o poziție morală importantă pe scena internațională cu privire la corectarea injustițiilor istorice. Ambasadorul adjunct al Statelor Unite, Dan Negrea, a subliniat că SUA nu recunosc un „drept legal la reparații pentru nedreptățile istorice” care nu au fost considerate ilegale în trecut, subliniind astfel contestațiile interne cu privire la subiectul despăgubirilor.
Reacțiile la vot au fost diverse, Președintele Ghanei, John Dramani Mahama, s-a exprimat în favoarea rezoluției, menționând că adoptarea ei reprezintă o promisiune de a nu lăsa aceste evenimente tragice să fie uitate și o omagiere a milioanelor de victime ale sclaviei. Este de remarcat că votul a coincis cu Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Sclaviei și Comerțului Transatlantic cu Sclavi, un simbol subliniind gravitatea sufrageriei în istoria umanității.
Acest rezultat a fost întâmpinat cu aplauze de diplomați, care au considerat că rezoluția constituie un pas semnificativ în direcția justiției reparatorii, chiar dacă nu generează un cadru juridic obligatoriu. Totuși, simbolistica acesteia este profundă, prin faptul că aduce în discuție necesitatea reparării nedreptăților trecutului și reafirmă angajamentul internațional de a recunoaște și corecta erorile istorice.